”Amiba devoratoare de creier” a ucis un bărbat de 29 de ani în SUA, consemnează site-ul stirileprotv.ro. Decesul a survenit la doar o zi după ce Fabrizio Stavile a fost diAgnosticat cu o infecție Naegleria fowleri, potrivit paginii GoFundMe creată de membri ai familiei sale.
În urma analizelor efectuate, rezultatul a fost pozitiv pentru Naegleria fowleri. Această infecție rară a fost diagnosticată la numai 143 de cazuri din Statele Unite în ultimii 55 de ani, a mai menţionat familia bărbatului.
″Cel mai rău scenariu s-a desfăşurat în faţa ochilor noştri”, spune familia victimei. ”Urmările acestei infecţii duc, în 98% dintre cazuri, la deces. Până la stabilirea diagnosticului lui Fabrizio a fost prea târziu pentru aplicarea tratamentului”.
Respectivul tratament a fost administrat, anterior, în cazul a trei dintre cei doar cinci supravieţuitori cunoscuţi în America de Nord.
Staţiunea de surfing BSR Cable Park din Waco, Texas, a fost închisă vineri.
Naegleria fowleri (cunoscută colocvial și ca „amiba care mănâncă creierul”) este o specie de amibă termofilă din genul Naegleria, încrengătura Percolozoa.
Este o specie liberă, care se hrănește cu bacterii, dar poate fi și patogenă, cauzând boala numită meningoencefalită primară amibiană.
Acest microorganism este întâlnit în ape dulci: în lacuri, râuri și ape termale. A fost descoperită în 1965 și a fost identificată pentru prima dată în Australia.